Într-o vreme atât de tulbure, după atrocele persecuţii din timpul împaraţilor Galeriu şi Diocleţian, sosise, în sfărşit vremea izbăvirii pentru creştini. După decretul lui Graţian din 311, dat în urma unei boli necruţătoare, venise timpul lui Constantin. El fusese, pe la 17 ani, martor ocular la curtea lui Diocleţian, din Nicomidia, la începutul persecuţiilor împotriva creştinilor. A văzut cum erau incendiate şi distruse bisericile şi a asistat neputincios la maltratarea şi uciderea creştinilor. Cu aceste imagini păstrate în suflet va fugi în 305 la tatăl său, Constantius Chlorus, care se afla în Trier. Tatăl său era tolerant cu creştinii, chiar îi promova în fucţii la curtea sa. În 306, după moartea tatălui, este proclamat împarat de armată. Încă de la începutul domniei, el i-a protejat pe creştini, dar anul 312 i-a marcat existenţa prin apariţia semnului crucii pe cer. Şi da, l-a biruit pe Maxenţiu prin puterea crucii. De acum în colo crucea va fi călăuza lui. Sub acest semn a unificat Europa, azi Europa refuză crucea, o calcă în picioare sub presiunea corectitudinii politice. El a impus prin edictul de la Mediolanum (azi Milano) libertatea religioasă, azi conducătorii politici europeni şi autohtoni o batjocuresc desfinţându-o, deşi au jurat pe Biblie sau pe Constituţie că o vor respecta, devenind astfel sperjuri. Dar cum să mai vezi atrocitatea, trăind în spaimele morţii şi-n teroarea indusă? Cum să priveşti, senin, spre cer şi crucea de sus, cum să grăieşti sau să simţi, când masca trebuie să acopere şi gura şi nasul şi ochii? devenind mormântul tăcerii vinovate. Constantin cel Mare a zidit bisericii impunătoare în Europa; azi Europa demolează monumente inexprimabile de spiritualitate şi cultură; Constantin a legiferat întru protecţia şi educaţia copiilor; azi Europa impune copiilor inocenţi (0-4; 4-6…ani) legea educaţiei sexuale spre mutilarea sufletelor curate, cu ţintă precisă spre dezincriminarea pedofiliei (şi asta când ni se spunea: Stai acasă!).
În sfârşit, Împăratul Constatin cel Mare a avut un excepţional simţ al sacrului şi l-a impus şi Europei sale, azi Europa se desacralizează prin impunerea noilor cezari, progresişti şi neomaxisti; Constantin a construit o Europa pe pricipii biblice şi evanghelice, azi ne sunt impuse principiile dictaturii minorităţilor şi ale corectitudinii politice; Constantin a construit o Europa teo-şi hristocentrică, azi dezdumnezeirea şi desacralizarea Europei este noul lor dumnezeu: Fără Dumnezeu şi fără Hristos! (şi mai ales, dacă se poate, fără Hristos euharistic! fără Hristos cel Inviat, adică fără Paşti!); Concluzia, ACUM au reuşit, DAR MAINE CUM VA FI? CU CONSTATIN ÎMPĂRATUL, CU HRISTOS, CU DUMNEZEU SAU FĂRĂ? Eu, tu, noi vom răspunde, dacă nu aici, atunci sigur DINCOLO. A fost doar un gând de noapte… spre meditaţie pentru o neînserată… viitoare zi.
Binecuvântare pentru toţi!
Pr. prof. Constantin Pătuleanu