În luna noiembrie, lună premergătoare Nașterii Domnului, evangheliile ne pun în față câteva modele privind atitudinea față de bunurile materiale, față de bogății și de averi. Cu siguranță nu întâmplător, întrucât Cuvântul care se întrupează, pruncul Iisus, revelează o totală detașare de bunurile lumii atât de înșelătoare și trecătoare.
1. Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 6, 11-18) ne arată un om bogat care se veselește cu prietenii săi, trăind în profiră și vison, bucurându-se copios de viața telurică. Pe scurt, un bogat se veselește; un sărac se chinuiește;
2. Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina ((Luca 12, 16-21). Unui bogat îi rodește țarina, pe nepregătite și devine și mai bogat, instantaneu însă sărăcește spritiual, adâncindu-se în egoism, în nepăsare duhovnicească și autosuficiență. Evanghelia îl numește nebun. Deci bogăția poate lua mințile.
3. Pilda tânărului/dregătorului bogat (Luca 18, 18-27 și Matei 19, 16-24). Bogatul de azi pare un om de treaba, cumsecade, căci el cere de la Mântuitotrul să moștenească viața de veci (Luca) sau să aibă viața de veci (Matei). Chestiune de nuanță: unul dorea să moștenească viața veșnică, adică așa cum mulți dintre noi cerem: să ni se dea, să moștenim, eventual, fără prea mult efort, altul dorea să aibă viața veșnică, probabil, înțelegând prin aceasta, totuși, un mimim efort.
În orice caz, ideea e că Mântuitorul cere împlinirea poruncilor Legii celei vechi: să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu minți, să nu mărturisești strâmb, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta. Suficient, am putea constata, pentru a schimba radical orice societate, dar mai ales pe a noastră, marcată de corupție, de minciună, de desfrâu, de mărturii mincinoase, de necinstire a părinților/a jertfei înaintașilor, a valorilor trecute și prezente; revenind, deci suficient să intri în viață, ne spune Mântuitorul în Evanghelia după Matei 19, 17. Răspunsul dregătorului/tânărului: Pe acestea le-am păzit din tinerețile mele. Om educat – constatăm – crescut în respectul și valorile legii. Dar el vrea mai mult, nu se mulțumește doar cu atât, tinde, în mod corect am putea spune, spre absolut, spre sublim, crezând, amăgindu-se, că interlocutorul său ar putea să nu-i cunoască limitele și neputințele și întrebând fatal: Și ce-mi mai lipsește? (Matei, 19, 20). Sărmanul, el nu știa că Duhul le cercetează pe toate, chiar și adâncurile lui Dumnezeu (I Corinteni, 2, 10) și astfel se adeverește cuvântul lui Dumnezeu din cartea Ieșirea 20, 26: Să nu te sui pe trepte la jertfelnicul Meu, ca să nu se descopere acolo goliciunea ta!. Și proba de foc se prăvălește peste cel mându și trufaș: Dacă voiești să fii desăvârșit, zice Atoateștiutorul, du-te, vinde averea ta, dă-o sărăcilor și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează Mie. La o primă vedere, dorința tânărului este chiar lăudabilă, el caută desăvârșirea, vrând mult, dăriund însă prea puțin. E tipul arivistului, n-ar mult de oferit, dar vrea totul, n-are pregătirea adecvată, dar tinde spre cele înalte.
Mântuitorul îi arată tânărului/dregătorului goliciunea sufletească de care era cuprins. Dorea desăvârșirea, deci nu era suficientă intrarea în viață, promisă de Mântuitorul în urma confirmării respectării poruncilor. Tânărul dorea să fie desăvârșit, fără însă să aibe calitățile necesare. Nu era pregătit de jetfă cea mare, de renunțarea și dăruirea de sine. Dorea să urce pe trepte la jertfelnicul dumnezeisc, dar cu picioare de lut și haine grele de piele, adică robit materiei din care era făcut. El se închina dumnezeilor lumii de jos, jinduind totuși la cele de sus, uitând de o altă poruncă din Decalog: Să nu vă faceti dumnezei din argint și nici dumnezei din aur să nu vă faceți (Ieșirea 20,23).
Concluzia amară a lui Hristos este că bogații nu pot intra decât cu anevoie în Împărăția lui Dumnezeu, prin marea Sa mislostivire, căci: Cele cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.
Concluzie:
Bogăția poate corupe, poate duce la nebunie și poate chiar ucide, dar poate, în cazuri tot mai rare, să și mântuie, precum în cazul Samarineanului milostiv (Luca 10,25-37) sau precum în cazul Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Antonie cel Mare, Sfântului Nicolae etc. care și-au vândut averile și le-au împărțit săracilor, moștenind astfel Împărăția căutată, dar ratată, din neputință și autosuficiență, de bogații din parabole.
În Apostolul citit în această duminică la dumnezeiasca Liturghie (Coloseni 3,12-16), Sfântul Apostol Pavel îndeamnă să ne îmbrăcăm cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe și cu îndelungă-răbdare, iertând precum numai Hristos, Pruncul din Bethleem, știe si poate ierta; Și peste toate el poruncește să ne îmbrăcăm în dragoste, care este legătura desăvârșirii. Făcând acestea, pacea lui Hristos va stăpâni în inimile noastre, iar Cuvântul lui Hristos va locui în noi cu bogăție. Consecința va fi o stare de pace și de mulțumire pe care o vor afla sufletele noastre, ceea ce ne va face capabili să cântăm în inimile noastre în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești.